Tu ce-ai face … ?

….dacă nu ți-ar fi frică? Care ar fi acel lucru pe care l-ai face, dacă ai avea destul curaj?

Eu probabil că aș pleca în Africa. Mi-aș termina facultatea, aș munci o perioadă pentru a strânge niște bani, după care m-aș îndrepta către Africa.  Da, Africa, unde este săracie, copiii mor de foame și ești predispus la o multitudine de boli. Acolo aș pleca. Aș lăsa totul în urmă pentru o perioadă pentru niște oameni care au nevoie de ajutor.

Pentru niște oameni care nu cunosc lăcomia, minciuna și bogăția. Pentru niște oameni puri și zâmbete venite cu adevarat din inimă. Pentru niște lucruri simple. Și poate că acolo aș fi mai fericită decât într-o societate care te îndeamnă să urci cât mai multe trepte, să ai o carieră strălucită, demnă de invidiat, bani mulți, mașini scumpe, casă cu piscină … și câte și mai câte …

Sunt sigură că ar fi o experiența minunată, care m-ar învăța că viața înseamnă mult mai mult decât ceea citim în cărți și vedem la televizor. Și da, sunt și mai sigură că dacă va veni ziua în care nu-mi va mai fi frică, îmi voi lua ghiozdanul în spate și voi pleca …

Anunțuri

Fragment #2

Era un mers intermitent, agale și temător. Se oprea de multe ori deși nu înțelegea de ce. Presupunea că era din cauza lui, a drumului, dar el părea a fi pavat cu cele mai fine și rezistente roci. Și nici măcar una nu lipsea de la locul ei …

Ceea ce ea nu știa era că drumul avea planuri. Pentru că el a îndemnat-o să-l urmeze cu zâmbetului lui ștrengar, iar astfaltul a fost cel care i-a promis căldură cu gropițele lui proaspăt cimentuite. Să fi fost naivă?

Fragment #1

Era una din acele zile în care o liniște apăsătoare plutea în jurul ei; numai că nu era orice fel de liniște. Aceasta vorbea, dar nu folosea cuvinte, ci gânduri; plângea, dar nu folosea lacrimi, ci vise; și mai ales, o urmărea, dar nu pentru că vroia, ci pentru că purtau același drum. Încotro mergeau? Nici măcar ele nu știau.