Fragment #3

Liniște.

Rocă. Munte. Aer.

Iarbă.

Trecutul îi invada gândurile. Nu regreta nimic, deși un lucru nu-și putea scoate din minte pentru că o consuma; dar nu vroia să se mai gândească acum. Simțea nevoia să se oprească. Nu știa cât de lung va fi drumul și avea nevoie de odihnă. Zărise un copac care nu avea umbră. Cu pași mărunți s-a apropiat de el,  și-a întins mâna dreaptă și și-a strecurat degetele încet pe trunchiul lui. Vroia să-i simtă fiecare denivelare, fiecare crăpătură, iar duritatea lui să-i zgârie fin buricul degetelor. Frunzele cădeau una câte una, acoperindu-i picioarele și protejând-o împotriva noroiului.

I se părea ceva familiar la locul acesta. Ochii îi avea închiși, iar respirația i se opri pentru o clipă. În sfârșit își amintise.

Anunțuri