Fragment #6


tumblr_lygt3jq5Xm1ql8xeeo1_500

* ‘Uite ce e, nu poți să apari așa și să … și … ‘ încerca să-și adune toate gândurile și cuvintele laolaltă dar parcă și le pierduse. Nu-i rămânea decât să se împotmolească.

‘Și să? Să ce? Să fie totul ca în visele mele? Crezi că nu știu? Crezi că nu știu că m-am îndrăgostit de un ideal, de cineva care mai mult ca sigur nu există?’ spunea toate aceste vorbe cu o furie imensă. Cu o furie îndreptată către el, pentru că îi ruina visul, și către ea pentru că era atât de vulnerabilă și deschisă în fața lui. Îi căuta ochii, dar el nu o putea privi în ochi. Așa că se întoarse cu spatele la ea, privind cu o disperare către fereastră ca și când aștepta razele luminii să-l scoată din acest labirint în care se scufunda tot mai mult.

Urmase o tăcere de câteva minute. Păreau secole. Pentru amândoi. Simțea cum o pierde încetul cu încetul; nu o mai auzea. Îi era frică. Închise ochii pentru o secundă; ea era tot acolo. O simțea, îi auzea respirația suavă și parcă ușor încetinită. Își aminti de zâmbetul ei. Avea nevoie acum de el, mai mult ca niciodată. Da, zâmbetul acela al ei, când își ridică discret pomeții, fără a-și mișca buzele prea mult. Acel surâs al ei care-l aducea mai aproape de lumină. Se întoarse ca să o privească, fără cuvinte, fără nimic. Să o privească în tăcere. 

După câteva secunde, și-a dres puțin vocea de parcă l-ar fi obligat cineva să se trezească.

‘Nu te grăbi să tragi concluzii. Îmi pare rău, dar … am viata mea … facem parte din două lumi complet diferite.’  De ce-l durea să-i spună toate aceste cuvinte? Clipea mai des în speranța că se va trezi mai repede din acest coșmar. Înghiți în sec și continuă.

‘O iubesc. Mi-a fost alături când am avut nevoie. Nu pot pur și simplu să o părăsesc. Mă iubește. Nu pot, înțelegi?’ Cumva, simțea că printre vorbele pe care le rostea, erau unele lipsite de orice adevăr. Dar era mai bine așa, credea el. O mințea? Da. Din lipsă de curaj, din timiditate, din loialitate și afecțiune pentru ea, pentru cealaltă.

După un suspin lung și tăios, îndrăzni să-i ia mâna în mâinile ei, mai mult ca să-l oprească din ocolișurile pe care le făcea mintea lui. Îl privi în ochi, îi privi buzele, cum își mușca buzele …

‘Mi-este dragă.’ Atunci, în acel moment, o sclipire, o licărire îi acaparase ochii, iar pupila i se dilată.

‘ … Sper … sper să fii fericit din tot sufletul.  Să găsești în ea tot ce-ți lipsește și ce cauți. Să nu ai regretul zilei de astăzi, clipei de acum. Să …’ spunea toate aceste lucruri cu o dorință imensă de a-l îmbrățișa. Pentru ultima dată. Își simțea inima de o greutate insuportabilă, iar mâna lui o ardea acum. I-a dat drumul la mână, îndreptându-și privirea către podea.

În timp ce mâna îi cădea încet, asemenea unui reflex, el o luă în brațe. Și o strânse cu toată forța lui. Ca pentru ultima dată. Cu un dor ce se materializa încă de pe acum. Cu un dor de ce-ar fi putut fi. ‘Iartă-mă’ îi șoptise în gând. Îi cuprinse capul între mâinile lui și o sărută încet și apăsat pe frunte.

Iar ea îi șterse firav lacrima ivită în colțul ochiului stâng ca și când ar fi vrut să-i lase urma veșnic pe obraz, ca să-și amintească de ea, de clipa aceasta.

* Tresări brusc. Ca și când tunetul ce tocmai o trezise era sărutul pe care-l primise pe frunte. Visase? Dar totul părea atât de real, inclusiv el. Un el necunoscut. Începuse să plouă furtunos, iar nucul sub care ședea nu o mai putea proteja. Unde-i era teiul? Aleea teilor …

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s