Pre-Fragment #8

tumblr_kqu04sK4Cp1qzilm4o1_500_large

El iubea oamenii, iar ea poveștile lor. El adora să-i privească; mergea uneori prin parcuri special pentru a-i privi. Și a le studia mersul, pașii și gesturile. Să-i vadă cum își încrețesc fruntea, zâmbesc, cum privesc și se privesc unii pe alții.

*Nu ca un om mare, ci unul mic.*

Ea, în schimb, adora să-i asculte. Ea uita sa fie atentă la gesturi, la mimica feței pentru că era prea ocupată să-și imagineze decorurile și situațiile.

*Nu ca un om mic, ci unul mare.*

Împreună, înțelegeau mersul lucrurilor. Înțelegeau mecanismul uman; împreună, era ca și când descoperiseră secretul omenirii. Și reușeau să privească dincolo de măștile pe care oamenii le afișau. Fără efort. Împreună, erau unul, un ‘unu’ reîntregit de timp, dincolo de orice spațiu vizibil sau imaginar.

Pentru prima dată, pentru amândoi, unu plus unu făcea tot unu. Numai că asta aveau să descopere mai târziu. Pentru început, nu înțelegeau multe dintre lucrurile pe care le simțeau. Nici din visele și visurile lor. În mare, știa fiecare din ei ce-și dorește.

Erau oameni simpli, dar complicați. Nu treceau neobservați atât de ușor. Lumea îi observa lui ochii. Avea o privire clară, limpede, semnalată de o puternică licărire – asta ar fi spus ei. Ce ar fi spus ea? Iar pe ea lumea o vedea negreșit într-o mulțime. De ce? Asta poate v-ar fi spus el … într-o zi.