Şiraguri

079bd7c0dba8134944fd775a2f3cb87aOamenii mor. Iar atunci când se întâmplă unui om drag ţie, negi cu toată puterea. Trec zile, luni, ani şi tot negi. Refuzi să te mai gândeşti la omul acela drag pentru că doare. Cred că aşa se instalează uitarea. Încerci să te protejezi, să nu te mai uiţi la rană sperând că se va vindeca singură. Sau că totul e un vis. Un coşmar.

*Atunci când cineva moare, ce se întâmplă cu sentimentele pe care le avea pentru cei dragi?

Nu cred ca sufletul îşi poartă cu el sentimentele acumulate într-o viaţă întreagă. Cântăresc prea mult. Poate că ele se întorc la cine le-a dat viaţă, la Univers. Pentru că el croieşte şiragurile şi le leagă între oameni, cu magie din stele; cu lumină.

Poate din cauza asta mor oamenii. Evoluăm, ne străduim să devenim mai buni, mai spirituali pentru ca universul să se regenereze cu lumina sentimentelor noastre. Egoism? Nu ştiu. Nu cred. Poate. Cert este că suntem o mică parte dintr-un sistem complex.

Iar în funcţie de câtă lumină are nevoie Universul, sufletul este trimis în mai multe vieţi, să acumuleze cât mai multe sentimente; în principal iubire. Vezi tu, noi deja schimbăm lumea dinainte să ne naştem, o schimbăm în timpul vieţii, chiar şi atunci când murim, iar după moarte renaştem. Sentimentele sunt valuta noastră de supravieţuire, singura materie primă pe care o putem vinde.

Dorul e cel care îi semnalează Universului cât de multă energie am acumulat, iar noi trebuie să adunăm măcar cât i s-a oferit sufletului nostru atunci când a pus în mişcare lutul din care au fost create trupurile noastre.